Pierdut trecut

...cine-l gaseste sa-l pastreze.

"Mergea prin ploaia rece si nu-i pasa de nimic. Zambea fara sa stie de ce si ferdona un refren drag ei. Calca pe covorul de frunze in mii de nuante. Macar atat are si toamna frumos! Pentru prima data nu era nervoasa pe ploaie. Privea in sus si primea cu placere picaturile ce i se asezau pe fata. Era in sfarsit linistita..."

I couldn't help but wonder...

E mai usor sa cauti in trecut?

"Statea singura in patul mare si rosu. Nimic nu-i putea lua gandul de la intrebarea ce-o rodea de cateva zile. 'Cause I am your lady and you are my man... Cam la asta se rezumau povestile unor cunoscuti. Sunt frumoase, zici ca le-au decupat din carti si le-au dat drumul in realitatea ei ca s-o ameteasca si mai rau. Oare oamenii se satura s-o ia de la capat si de-aia se intorc spre trecut? Sau e destin? Nu avea cum sa gaseasca raspuns de vreme ce nu avea putere s-o ia de la capat si ii era frica sa se intoarca in trecut. Se gandea cat de mult ii placea sa se joace. N-o interesa prea tare daca pierdea sau castiga, dar se temea ingrozitor ca intr-o zi se va trezi jucandu-se singura. Se simtea atat de drama queen si totusi ii placea sa se gandeasca la astfel de lucruri, sa-si puna tot felul de intrebari si sa spere ca va gasi candva raspunsuri. Ii placea sa creada ca mai crede inca in finaluri fericite si-i placea sa arate oamenilor asta. Dar pana la urma seara ii era mereu frica..."

Stii, cand eram mica si imi era frica sa dorm singura seara mama imi lasa o luminita mica aprinsa. Cum sa-i las luminita aprinsa inimii?

Cautare de negasire

Oricum, zambetul ramane.
...sau poate doar am nevoie de putina meditatie dupa o zi atat de matematica.

"Imi place atat de mult sangele meu inotand in alcool in armonie perfecta cu dansul peretilor acestei camere. Pana si creierul ciocneste acum un pahar de vin...cu inima. Oare cat vin ii trebuie inimii sa se imbete cu adevarat? Si daca se imbata danseaza? Poate inima face urat la betie. Mi-ar placea atat de mult sa dansez acum, aici. As dansa cu oricine si mult, pana la epuizare. Bine, mai putin pe vocea aceea. Ea inca ma strapunge cu forta a o mie de cutite. Dar cu miere. Mai bine erau cu sare. Si-as canta acum, dar prefer sa ascult. Sa stau, sa ma uit la cer si sa ascult. A trecut timp de cand n-am mai vazut o stea cazatoare. Ar trebui sa-mi reinnoiesc dorintele. Si..cat de bine suporta inima o mahmureala? Oare se mai imbata si a doua oara? Cand o sa vrea sa-mi vorbeasca am s-o intreb. Si-ti zic si tie."


Stii, mereu mi-au placut hanoracele alea pufoase de pe tine.

It's in the ABC of growing up...

Mda, este. Si la propriu si la figurat.


Nu stiu de ce imi vine sa fac un exercitiu de backtraking cu ABC...
Nu stiu de ce imi vine sa arunc pe geam toate caietele si foile cu comentarii si canile de cafea si ambalajele de ciocolata si creioanele si pixurile si cartile de mate si si si...
Nu stiu de ce imi vine sa fac analiza pe text pana si pe ce scrie pe pachetul de biscuiti...
Nu stiu de ce nu stiu daca vreau sa treaca.

Ok, gata! Too much drama. Stii ce? De fapt tot ce stiu e ca vreau la mare. Vreau sa arunc pe mare toate chestiile inutile de care imi este plin capul acum si sa pastrez pentru mine ceea ce e cu adevarat important. Vreau sa zac c-o bere langa mine si sa aud marea cum imi povesteste despre lucruri frumoase...
De fapt stai asa! Nu-i dracu' asa negru. Saptamana asta a fost destul de interesanta. Probabil de indata ce va trece urmatoarea si totul va fi istorie am sa-mi amintesc cu mare placere si-am sa rad de momentele in care ma chinuiam sa inteleg ce-a vrut sa zica marele poet in opera sa si mai ales cum ma uitam la filme ca sa pricep psihologia personajelor ( nu, serios! asta chiar merge) si desigur imaginea camerei mele devastate de invazia materialelor de studiu imi va ramane intiparita mult timp pe retina. Sunt sigura ca si voua!
Noi sa fim sanatosi ca bacu' vine si pleaca si oricat ne-am strofoca, tot vine si tot pleaca...
Asadar, bafta multa!!! S-o facem si p-asta!

Pentru H...

Mi-e greu...


Ma detasez acum de povestea pe care-o scriu in episoade aici ca sa cobor in totalitate in realitatea mea, in realitatea noastra.
Suntem absolventi acum! Ati fost minunati, 12H! Cu totul. Si e groanznic faptul ca s-a terminat. N-am vrut sa constientizez pana in ultimul moment ca se sfarseste liceul. Si apoi forta cu care m-a lovit aceasta constientizare a fost atat de mare incat inca am lacrimi in ochi de durere. Au fost 4 ani frumosi in adevaratul sens al cuvantului. Am stiut inca din momentul in care am pasit pe poarta lu' Mishu ca asa va fi. Plec acum cu un geamantan imens (da! mai mare decat cele pe care le am de obicei si pe care ne chinuim impreuna sa le inchidem) de amintiri. Sunt toate imagini, sunete, voci ale voastre ale tuturor. Sunt milioane de rasete, sunt glumele facute pe holurile lungi si vechi pe care nu le voi uita niciodata. E in valiza si sunetul clopotelului sub care nimeream sa fiu de fiecare data si ma asurzea, dar pe care tare-as vrea sa-l mai aud inca o data acum. Sunt petrecerile noastre, minunatele majorate la care rand pe rand am fost personajul principal, sunt orele de curs, informatica impletita cu povesti(diriga, jos palaria! Sunteti exceptionala!), orele de economie de la 7 seara, matematica imbinata extraordinar de bine cu rasul si voia buna, orele de arta care-au batut-o pe Sheherezada la numarul de istorisiri. Sunt toate aceste momente si multe altele. Sunteti voi toti! Si va multumesc tuturor si fiecaruia dintre voi ca ocupati un loc in valiza mea. Am sa va pastrez cu mare drag si n-am sa pierd sub nicio forma geamantanul pentru ca asa mare cum e l-am inghesuit in sufletelul meu mic si rautacios si nu mai scapa de acolo.
Ah! Si v-am spus ca urasc sfarsiturile mai mult decat orice pe lume. Si voi ce-mi faceti? Nu sunt inca indeajuns de puternica pentru ca ele sa nu ma doboare. Dar lucrez la asta.
Probabil daca va fi sa va amintiti de mine va va fi imposibil sa uitati de "Nu taiati vise de la radacina!". Si vreau sa va amintiti de mine asa.
Nu pot sa va doresc decat sa visati mereu si sa visati mult, sa va urmariti visurile si sa le impliniti, pentru ca stiu ca suntem cu totii in stare sa facem asta. Am invatat unii de la altii sa luptam si cu siguranta vom reusi. Si sa iubiti mult. Iubiti oamenii din jur pentru ca oamenii sunt minunati, cand ajungi sa-i cunosti mai bine. Cred in voi si cred in mine. Cred in toate idealurile pe care le impartim si cred in viitorul nostru al tuturor si al fiecaruia in parte. Va multumesc din nou pentru 4 ani de poveste!

Something special

Pentru ca n-am scris niciodata despre tine.

N-am crezut sa fie cineva ca tine in lume pana sa te cunosc si nu stiu daca voi mai cunoaste pe cineva asa. Numai in inima ta pot incapea atat de multi oameni in acelasi timp si pentru asta esti admirabila.
Daca exista dreptate si adevar in lume, tu ai sa traiesti o viata frumoasa si daca nu luam in considerare multele momente in care eu ti-o fac imposibila, putem spune ca a inceput bine.
Stii? Cred ca atunci cand te-ai nascut au zis ursitoarele c-ai sa fii extraordinar de fericita si iubita(asa cum esti) dar ca tre' sa-ti dea si ceva nasol, asa ca ti-au dat o poza cu mine si ti-au zis: O sa-ti iasa chestia asta in cale candva, sa nu fugi ca n-ai sa scapi. Ei bine, ce ti-e scris in frunte ti-e pus asa ca n-a trecut mult timp si m-am impiedicat de tine in drum spre casa acu vreo 3 ani. Nu e vina mea c-aveam superglue pe mine atunci. Ce-a urmat stii si tu. Si uite-asa de 3 ani incoace asculti 540 de aberatii pe minut si esti inca aici. Asadar cred ca se cuvine sa-ti adresez un imens "Multumesc!" pentru ca existi, din strafundul sufletelului meu mic si enervant.
La multi ani, Adytzu!!!!
Te iubesc. Mult.


P.S.:Abia astept sa ridicam prima casa:X

Esti mai frumoasa cand plangi

Poate. Timpul curge. E rosu si nu pare sa mai fie mult.

"Statea in fata oglinzii. Nu intelegea de ce nu vede nimic, nimic din ceea ce ar fi vazut inainte. A! poate e de la haine, isi spuse incet si incepu cu o urma de speranta sa si le dea jos pe toate. Sta goala in fata oglinzii si privea in gol. Nimic. Intr-un colt de oglinda se reflecta o pereche de pantofi cu toc, hainele aruncate haotic pe jos pareau un jaratic pe care calca. Dar nu o ardea! Si inca nu vad nimic...nimic decat o forma aproape perfecta. Ce frumos era cand vedeam un suflet aproape perfect! Unde-o fi?
Priveste descumpanita spre oglinda, nu-si poate misca privirea. Vede doar cat permite reflectia din oglinda. In spate, in cel mai indepartat plan se zareste o raza de lumina. E soare afara, dar aici e frig, e gol! Vocea aceea nu-i mai rasuna in ureche, n-o mai poate auzi si nici n-o mai recunoaste. Asa incepi sa uiti?
Nu traise mult pana atunci, dar nici putin. In schimb nu stia sa uite. Spunea mereu ca era intr-un bar la ora in care s-a predat asta, cu o carte de versuri in fata si-un pahar cu vin. Ar fi vrut sa fuga in momentul acela fara vreo destinatie anume si mai ales fara scop. Dar unde? In oglinda? Ar fi vrut sa fuga prin oglinda, sa se gaseasca.
Secatuita de puteri cade pe podeaua rece si acoperita de haine. Priveste din nou in oglinda. Ia un pantof si il arunca cu cea mai mare putere pe care o avea in oglinda. In oglinda sparta ii apar chipuri de copil, un bebelus, o eleva de clasa I, o domnisoara, un sarut, un grup de prieteni. Se apropie de oglinda si isi vede obrazul pe care se scurge o picatura de apa. Ii revenise plasnul. Nu plangea decat cand era goala. Pantofii cu toc nu merg cu lacrimile.
Plangea atat de curat ca nu-i venea sa-si creada ochilor. Ce sentiment placut! Cata putere! Se ridica incet de pe podea, si privi din nou in oglinda. Ah! Ce bine ca nu stiu sa uit! Uite! Zambesc!
Se intoase cu spatele la oglinda si inainta spre raza aceea de lumina.
Ah! dar sunt fara haine! Nu-mi pasa!"