Esti mai frumoasa cand plangi

Poate. Timpul curge. E rosu si nu pare sa mai fie mult.

"Statea in fata oglinzii. Nu intelegea de ce nu vede nimic, nimic din ceea ce ar fi vazut inainte. A! poate e de la haine, isi spuse incet si incepu cu o urma de speranta sa si le dea jos pe toate. Sta goala in fata oglinzii si privea in gol. Nimic. Intr-un colt de oglinda se reflecta o pereche de pantofi cu toc, hainele aruncate haotic pe jos pareau un jaratic pe care calca. Dar nu o ardea! Si inca nu vad nimic...nimic decat o forma aproape perfecta. Ce frumos era cand vedeam un suflet aproape perfect! Unde-o fi?
Priveste descumpanita spre oglinda, nu-si poate misca privirea. Vede doar cat permite reflectia din oglinda. In spate, in cel mai indepartat plan se zareste o raza de lumina. E soare afara, dar aici e frig, e gol! Vocea aceea nu-i mai rasuna in ureche, n-o mai poate auzi si nici n-o mai recunoaste. Asa incepi sa uiti?
Nu traise mult pana atunci, dar nici putin. In schimb nu stia sa uite. Spunea mereu ca era intr-un bar la ora in care s-a predat asta, cu o carte de versuri in fata si-un pahar cu vin. Ar fi vrut sa fuga in momentul acela fara vreo destinatie anume si mai ales fara scop. Dar unde? In oglinda? Ar fi vrut sa fuga prin oglinda, sa se gaseasca.
Secatuita de puteri cade pe podeaua rece si acoperita de haine. Priveste din nou in oglinda. Ia un pantof si il arunca cu cea mai mare putere pe care o avea in oglinda. In oglinda sparta ii apar chipuri de copil, un bebelus, o eleva de clasa I, o domnisoara, un sarut, un grup de prieteni. Se apropie de oglinda si isi vede obrazul pe care se scurge o picatura de apa. Ii revenise plasnul. Nu plangea decat cand era goala. Pantofii cu toc nu merg cu lacrimile.
Plangea atat de curat ca nu-i venea sa-si creada ochilor. Ce sentiment placut! Cata putere! Se ridica incet de pe podea, si privi din nou in oglinda. Ah! Ce bine ca nu stiu sa uit! Uite! Zambesc!
Se intoase cu spatele la oglinda si inainta spre raza aceea de lumina.
Ah! dar sunt fara haine! Nu-mi pasa!"