duminica...

Cat esti de frumos duminica, Bucuresti! cu oamenii tai calmi de duminica, cu copiii tai, cu parcurile tale, cu strazile tale, cu linistea ta...de duminica.

E 10 dimineata si soarele nu e inca la ultimul etaj al cerului. Voi trece strada pentru ca aici e umbra si pe partea cealalta e soare. Vreau sa ma incalzeasca soarele. M-am trezit prost azi...m-am trezit captiva. Vreau sa ma plinb, gandea inchizand usa de la scara blocului. Am sa gasesc un parculet si-am sa ma opresc acolo. Cat e de frumos afara! Uite, batraneii aceia se plimba linistiti brat la brat. Oare voi ajunge si eu asa? Ah! ce parculet frumos, as putea sa ma opresc aici. Dar mai merg putin inainte, e atat de frumos, sunt atat de multi oameni, vreau sa-i vad pe toti. Da! mai merg putin si apoi ma intoc aici. Vai, baietelul acela e imbracat la fel ca tatal sau, imi amintesc de varul si unchiul meu. Asa mult imi place sa vad tatici cu baietei, sunt foarte draguti. Inca un parc, si mai frumos...am sa ma intorc aici. Cata lume se plimba ca si mine...cati oameni fara griji...sau poate doar le-au lasat acasa pentru cateva ore.
Isi continua drumul printre oamenii mult prea linistiti, pe strada mult prea linistita, prin orasul mult prea linistit petru a fi Bucuresti. Ce frumos e sa mergi fara sa trebuiasca sa ajungi undeva! Dar cand am ajuns aici? cat am mers...Parcul mare e pe partea cealalta a strazii. Azi travesrsez regulamentar. Nu ma grabesc. Cati copii! sa-i privesc cum imi zambesc e de ajuns ca sa fiu fericita. Vreau...vreau sa stau pe-o banca. Asa de bland e soarele...Uite aia! aia e buna!...mmmm sau poate nu. Inainteaza printre copaci, bancute si copii cu parinti, cu bunici...Aici! e perfect. Banca de la rascruce, daca tot nu ma pot hotari unde sa stau. Scoate cartea pe care o are intotdeauna in geanta. Citesc despre Bucurestiul vechi...cat poate fi de placuta coincidenta...
"Hai prinde-o! prinde masinuta!"
Isi ridica ochii din paginile cartii. Inca un tatic cu fiul sau, cat sunt de frumosi! Vai dar ce alearga copilul si ce frumos rade! Baietelul continua sa-si alerge masinuta cu telecomanda, rasetele se indeparteaza, ea se intoarce in vremea tramvaiului de lemn.
"Las-o! Nu e frumos sa atingi lucrurile altora!"
Buna! ii spune ea copilului care tocmai se prinsese de geanta sa. Tatal il indeparteaza: "O zi buna!" La fel! raspunde cu gandul departe. Ce frumos mi-a zambit, ce curat!
Ah! mi-e frig...de ce a venit norul ala? Continua sa citeasca. Haide! intoarce-te! Nu vreau sa plec acasa cu amintirea unui nor! Se ridica de pe banca si inainteaza....nu stie spre ce, probabil spre soare. Se opreste pe malul lacului. Am sa stau aici pana iese soarele...

pe dos...

...pentru ca azi beau vin alb si tin in mana un trandafir rosu.
Poate pentru ca e vineri 13...poate pentru ca mi-e somn mult prea devreme, poate pentru ca azi n-am fost cea scandaloasa si cea magnifica, am fost doar putin crizata...poate pentru ca azi am intarziat la o ora libera...poate pentru ca nu desenez, ci scriu azi...

Creionul ii fuge din mana...se ascunde sub foi si o lasa asa...goala...Fara el, fara el nu e nimic. Cartea de versuri e tot acolo, o deschide din cand in cand si citeste: "De e sens intr-asta e intors si ateu..." Da pagini la rand cu o viteza uimitoare, cauta ceva, un vers, o stare, un cuget care sa-i descrie sentimentul. Soarele nu mai e, se intuneca din ce in ce mai mult, nici luna, nici stele...doar negrul infinit al cerului. Isi intoarce privirea de la fereastra, nu-i place! Cauta printr-o mare de hartii creionul, si cauta, cauta...nimic. Azi mana s-a certat cu creionul, inima s-a certat cu mintea. Ea e singura, nu se cearta cu nimeni. Isi cauta inca in intuneric cel mai fidel prieten. Inchide ochii. Si-asa nu-i lumina, ochii sunt buni doar la lumina, isi spune atingand fiecare colt al camerei. Simte fiecare obiect. Atinge scaunul, masa...iar hartii...incearca in dulap, isi intinde mana pe-o etajera, au! uitase ca a pus acolo trandafirul alb, atat de iubit. Isi atinge degetul cu buzele, trece, ceva atat de frumos nu poate rani. Se intoarce la birou. De undeva, de afara, de departe patrunde o raza de lumina. In vapaia noptii vinul rosu din pahar e mult mai frumos. Langa el alte foi scrise, aruncate fara logica, nimic nu e logic la ea! isi pune capul pe birou si priveste lung, in zare; ea vede o zare, ce daca e noapte? dorinta, imaginatia, visul sunt mai presus de intuneric. Daca ar avea creionul ar face din noapte zi, din apa foc, din rosu alb, din vis realitate. Dar se resemneaza. Astazi creionul nu vrea. Dar poate maine....Inchide din nou ochii, de fapt nici nu stie daca i-a deschis. Se va gandi la asta maine...