Ganduri in pauza de masa a neuronului meu

Azi a nins. Credeam ca decembrie a uitat ca trebuie sa fie magic. Oricum nu m-ai convins in totalitate, ai auzit? I'm waiting for something huge! Un viscol micut pare a fi un inceput bun totusi. Am ascultat colinde azi. Sunt frumoase colindele, desi uitam de la an la an sa ne bucuram de ele.
Invart inelul asta pe deget si ma gandesc. La ce ma gandesc? Nu stiu...la de toate.
Ma gandesc cum ar fi fost daca n-ar fi fost asa. Ce sa fie? Orice! E neplacut sa te gandesti la deciziile pe care le-ai luat deja si sa cantaresti celelalte posibilitati. E si mai urat sa te gandesti la greseli, pe-astea le evit cat pot de mult. Ma deprima si nu e cazul.
Ma mai gandesc la sfarsituri...asta e natural, doar e sfarsit de an. Am mentionat vreodata cat de mult urasc sfarsiturile, de orice fel? Bine, exceptie face happy end-ul ideal "si-au trait fericiti pana la adanci batraneti", in care incep sa nu mai cred asa de mult. Pana la urma si adancile batraneti au un final, unu' destul de nasol daca ma intrebi pe mine.
Da...degradarea e un final urat. Urasc degradarea cum urasc sfarsiturile, ba nu! mai mult. Urasc degradarea oamenilor; si pe cea fizica si pe cea morala. Iubesc si admir frumusetea...sa vezi cum dispare e dureros. Urasc degradarea relatiilor dintre oameni, de orice fel. In contextul prieteniei vad adesea cum oamenii nu mai pastreaza legatura atunci cand nu se mai vad zilnic. Isi face fiecare alti prieteni pe care-i va lasa la un moment dat si apoi vor urma altii si altii, totul depinde de factorul temporal si de cel spatial. Cat despre iubire, degradarea iubirii e cea mai urata, cea mai dureroasa posibila. Ucide-o! Ucide-o in plin apogeu, in momentul ei de glorie. Mai bine ucizi iubirea atunci decat s-o vezi degradandu-se. Asa iti vei aminti frumos de ea, n-ai sa stii niciodata cum arata iubirea ridata, obosita, bolnava, in baston si apoi intr-un pat de spital. Ai sa ti-o amintesti mereu asa cum era...tanara si plina de viata, frumoasa in adevaratul sens al cuvantului. Desigur n-ai sa stii niciodata cand e apogeul pentru ca mereu vei crede ca se poate mai mult, se poate mai bine. Oamenii sunt lacomi, vor mereu mai mult.
Ma gandesc des la fericire. E absracta si relativa. Apoi ma gandesc la altceva.
Ma gandesc la cat de fraiera sunt uneori[a se citi mai mereu]. Foarte. Ma gandesc la altceva.
Ma gandesc la cat de multa nevoie am de ciocolata acum. N-am voie. Ma gandesc la altceva.
Ma gandesc la versuri din diverse melodii. Asta-mi place, intotdeauna exista un vers dintr-o melodie care sa se potriveasca situatiei sau sentimentului sau starii mele.
Paradoxal, acum nu exista. Sau nu vreau sa existe.
Ma mai gandesc la amintiri. Sunt multe. Unele sunt frumoase si inofensive. Altele sunt urate, la ele nu ma gandesc. Iar altele sunt frumoase si dor. Vreau sa ma gandesc la altceva.

Cred ca neuronul meu a mancat destul.

Pe porunci

"-Saruta-ma!
-De ce?
-De ce nu? pana la urma e doar un joc.
-Si tu faci regulile? ce fel de joc?
-Reguli...nu! Nu sunt reguli, bine...poate doar una. Ai voie sa faci orice, orice iti trece prin cap...si eu la fel. Putem juca zi si noapte pana la epuizare, pana cand unul din noi cedeaza. Iar atunci cand cedeaza va face o pauza de cateva minute si apoi va reveni in joc. Poti sa tipi, poti sa lovesti, poti sa fugi si apoi sa te intorci, poti sa razi si sa plangi in acelasi timp, poti sa bei, poti sa dansezi, pot sa te invit la dans desi sunt fata, poti sa canti, putem canta impreuna, poti sa dormi, poti sa visezi, poti sa faci tot! De fiecare data cand castigi imi poti porunci orice, la fel si eu. Este permis orice, joaca-l cu mintea, cu trupul, cu toata fiinta ta! Dar nu lasa inima sa joace, pentru ca triseaza..."

Fantoma sufletului meu

Pentru ca se spune ca trebuie sa fii cu adevarat imbecil ca sa fii in totalitate fericit.

"Inerta, zacea intinsa pe podeaua rece si alba a camerei cu coloane multe. Asa mult isi dorea sa poata sa doarma si sa viseze, dar nu-i era somn. Corpul ei cerea cu disperare sa traiasca, sa miste, sa se ridice de acolo, dar interiorul era vid, mort, practic inexistent. Ii ramasese putin discernamant cat sa realizeze partial unde se afla si mai ales de ce. Se gandea la asta si stia ca daca ar mai fi existat, interiorul ar fi sangerat acum. O durea insusi gandul, durere fizica, singura pe care o mai putea simti. Fiecare parte a corpului ardea, desi…e frig in camera cu coloane mari si ea n-are decat acea rochie alba de matase. Se zbate. Trupul ii tresare, e ceva in ea ce n-o lasa sa moara acolo.

O vad si n-o pot ajuta. Si stiu ca nu e vina ei, stiu c-ar trebui sa fiu inca acolo. E uimitor cata forta are. E vie! Nu-i trebuie decat o iluzie si isi va reveni total. De fapt e vie pentru ca n-am putut lua cu mine speranta. Pe-asta nu i-o va lua nimeni niciodata. E cea mai de pret bijuterie a ei si-o face frumoasa, chiar si acum, intinsa pe marmura rece. Palida, dar frumoasa. Si va fi frumoasa cat timp va trai. Speranta moare ultima. Sufletul…e mort deja.

Dar stai! O vad clar…se ridica! Cerule, cat e de puternica! Ii e frig acum, tremura. Ah! si alearga. Oare stie cum sa iasa de-aici? Cauta ceva. Daca ma cauta pe mine? Ma simt prost! Sunt prost! As vrea sa fiu langa ea acum, s-o invalui si sa ma contopesc din nou cu ea. Dar sunt las! Stie c-a avut mereu un suflet las. Si nu pot. Pana la urma ea m-a daruit. Trebuie sa faca ceva sa ma ia inapoi. Inca ma cauta…sau il cauta pe el. Poate crede ca inca sunt la el. Mititica de ea…e asa prostuta uneori. Eu sunt in camera rece de mult timp si-o astept.

Se aporpie. Ii simt caldura trupului si mirosul…"

Haotic

Pentru ca exista si cred in ea, desi o urasc...legea compensatiei.
"Ploua. Nimic mai aberant si mai neplacut atunci cand plangi. Nu-mi place...incep sa nu-mi placa din ce in ce mai multe lucruri, in timp ce-mi plac atat de mult altele. Ma doare capul. Nimic mai potrivit pentru un eseu despre simbolism ca tema la romana. Ma sperie din ce in ce mai mult conceptul "timp". Pentru ca-mi lipseste cu desavarsire si pentru ca ma uraste enorm...sau pur si simplu pentru ca zici ca functioneaza pe baterii duracell nelimitate (iepurasul timp chiar nu vrea sa se odihneasca?). Apoi ma scarbeste tehnologia pentru ca e abstracta...nu exista sau exista doar aunci cand are ea chef, si in niciun caz cand ai nevoie de ea. Mi-ar placea sa n-am nici eu curent acum...si-asa stau sub o plapuma unde nu-i lumina. As vrea sa am un tv imens, sau nu...nu! unul de-ala mic si eventual alb negru, singura culoare care sa se vada sa fie totusi visiniu. Asa...as vrea sa am tv-ul asta nu ca sa ma uit la otv, nici ca sa vad stirile cu guvernul care schimba data bac-ului sau sa aud despre alegerile prezidentiale...as vrea tv-ul asta ca sa-mi vad la el fiecare zi din viata in reluare, undeva pe la 12 noaptea. Si sa se inregistreze pe caseta, da-l incolo de dvd! Vreau sa pot sa dau banda inapoi, sa pun pauza unde-mi place, sa pot sa ma uit iar si iar la anumite secvente si sa pot sa le sterg pe cele care nu-mi plac. Vreau sa fie soare...de ce vara vreau sa fie frig si cand e frig vreau sa fie soare? da stiu...sunt pretentioasa. Ah! Imi mai arunc ochii pe tema la romana in timp ce-mi adun ideile pe care le pun random aici. Nu-mi place Bacovia. Vreau sa scriu despre Baudelaire, nu despre Bacovia. Durerea de cap nu ajuta la intelegerea textului. Si oricum, creionul meu stie sa deseneze si sa scrie...nu stie sa faca disectie pe literatura. Cred ca tot ce-mi trebuie acum e un pahar cu vin rosu, a! si-o ciocolata. Si tu."

Iubire...

“Cum ai defini tu, Crysu, iubirea?”…cu siguranta una dintre cele mai bune intrebari care mi-au fost puse vreodata.
Ei bine...iubire trebuie sa fie atunci cand te simti in siguranta, cand te simti bine, cand uiti ca exista ceas si cand orele curg pe langa tine, cand te culci seara zambind si te trezesti dimineata tot zambind fara sa stii de ce. Iubire e atunci cand esti fericit. Iubire e fara cuvinte mari. Iubirea e atunci cand ai face orice ca cineva sa se simta bine, atunci cand dai fara sa ceri nimic in schimb. Iubire e atunci cand adormi in bratele cuiva si cand te trezesti tot acolo. Iubire e atunci cand plangi. Iubire e cand esti departe, e cand privesti cerul plin de stele intinsa pe iarba si vezi o stea cazatoare si te gandesti la el. Iubire e cand canti pe drum, cand razi cu pofta, cand dansezi in ploaie. Iubire e cand te mangaie cineva, cand te saruta pe frunte si-ti spune noapte buna. Iubire e cand alergi, cand tipi, cand sari in sus de bucurie. Iubire e cand te tine de mana. Iubire e cand soptesti, cand imbratisezi, cand saruti. Iubire e cand mirosi floarea primita de la el, cand o pui intr-o carte ca s-o ai peste ani. Iubire e cand faci poze cu cei dragi, pentru ca asa arati ca vrei sa-i pastrezi pentru totdeauna. Iubire e cand citesti un biletel si rosesti. Iubire e cand ii simti parfumul oriunde ai merge. Iubire e cand visezi. Iubire e cand dai viata. Iubire e cand crezi. Iubire e cand ninge. Iubire e primavara. Iubire e cand sunt valuri la mare. Iubire e cand iti place. Iubire e cand vrei. Iubire e cand iti bate inima de-ti sare din piept…
Inima? Dar pana la urma de ce este inima organul care reprezinta iubirea?

duminica...

Cat esti de frumos duminica, Bucuresti! cu oamenii tai calmi de duminica, cu copiii tai, cu parcurile tale, cu strazile tale, cu linistea ta...de duminica.

E 10 dimineata si soarele nu e inca la ultimul etaj al cerului. Voi trece strada pentru ca aici e umbra si pe partea cealalta e soare. Vreau sa ma incalzeasca soarele. M-am trezit prost azi...m-am trezit captiva. Vreau sa ma plinb, gandea inchizand usa de la scara blocului. Am sa gasesc un parculet si-am sa ma opresc acolo. Cat e de frumos afara! Uite, batraneii aceia se plimba linistiti brat la brat. Oare voi ajunge si eu asa? Ah! ce parculet frumos, as putea sa ma opresc aici. Dar mai merg putin inainte, e atat de frumos, sunt atat de multi oameni, vreau sa-i vad pe toti. Da! mai merg putin si apoi ma intoc aici. Vai, baietelul acela e imbracat la fel ca tatal sau, imi amintesc de varul si unchiul meu. Asa mult imi place sa vad tatici cu baietei, sunt foarte draguti. Inca un parc, si mai frumos...am sa ma intorc aici. Cata lume se plimba ca si mine...cati oameni fara griji...sau poate doar le-au lasat acasa pentru cateva ore.
Isi continua drumul printre oamenii mult prea linistiti, pe strada mult prea linistita, prin orasul mult prea linistit petru a fi Bucuresti. Ce frumos e sa mergi fara sa trebuiasca sa ajungi undeva! Dar cand am ajuns aici? cat am mers...Parcul mare e pe partea cealalta a strazii. Azi travesrsez regulamentar. Nu ma grabesc. Cati copii! sa-i privesc cum imi zambesc e de ajuns ca sa fiu fericita. Vreau...vreau sa stau pe-o banca. Asa de bland e soarele...Uite aia! aia e buna!...mmmm sau poate nu. Inainteaza printre copaci, bancute si copii cu parinti, cu bunici...Aici! e perfect. Banca de la rascruce, daca tot nu ma pot hotari unde sa stau. Scoate cartea pe care o are intotdeauna in geanta. Citesc despre Bucurestiul vechi...cat poate fi de placuta coincidenta...
"Hai prinde-o! prinde masinuta!"
Isi ridica ochii din paginile cartii. Inca un tatic cu fiul sau, cat sunt de frumosi! Vai dar ce alearga copilul si ce frumos rade! Baietelul continua sa-si alerge masinuta cu telecomanda, rasetele se indeparteaza, ea se intoarce in vremea tramvaiului de lemn.
"Las-o! Nu e frumos sa atingi lucrurile altora!"
Buna! ii spune ea copilului care tocmai se prinsese de geanta sa. Tatal il indeparteaza: "O zi buna!" La fel! raspunde cu gandul departe. Ce frumos mi-a zambit, ce curat!
Ah! mi-e frig...de ce a venit norul ala? Continua sa citeasca. Haide! intoarce-te! Nu vreau sa plec acasa cu amintirea unui nor! Se ridica de pe banca si inainteaza....nu stie spre ce, probabil spre soare. Se opreste pe malul lacului. Am sa stau aici pana iese soarele...

pe dos...

...pentru ca azi beau vin alb si tin in mana un trandafir rosu.
Poate pentru ca e vineri 13...poate pentru ca mi-e somn mult prea devreme, poate pentru ca azi n-am fost cea scandaloasa si cea magnifica, am fost doar putin crizata...poate pentru ca azi am intarziat la o ora libera...poate pentru ca nu desenez, ci scriu azi...

Creionul ii fuge din mana...se ascunde sub foi si o lasa asa...goala...Fara el, fara el nu e nimic. Cartea de versuri e tot acolo, o deschide din cand in cand si citeste: "De e sens intr-asta e intors si ateu..." Da pagini la rand cu o viteza uimitoare, cauta ceva, un vers, o stare, un cuget care sa-i descrie sentimentul. Soarele nu mai e, se intuneca din ce in ce mai mult, nici luna, nici stele...doar negrul infinit al cerului. Isi intoarce privirea de la fereastra, nu-i place! Cauta printr-o mare de hartii creionul, si cauta, cauta...nimic. Azi mana s-a certat cu creionul, inima s-a certat cu mintea. Ea e singura, nu se cearta cu nimeni. Isi cauta inca in intuneric cel mai fidel prieten. Inchide ochii. Si-asa nu-i lumina, ochii sunt buni doar la lumina, isi spune atingand fiecare colt al camerei. Simte fiecare obiect. Atinge scaunul, masa...iar hartii...incearca in dulap, isi intinde mana pe-o etajera, au! uitase ca a pus acolo trandafirul alb, atat de iubit. Isi atinge degetul cu buzele, trece, ceva atat de frumos nu poate rani. Se intoarce la birou. De undeva, de afara, de departe patrunde o raza de lumina. In vapaia noptii vinul rosu din pahar e mult mai frumos. Langa el alte foi scrise, aruncate fara logica, nimic nu e logic la ea! isi pune capul pe birou si priveste lung, in zare; ea vede o zare, ce daca e noapte? dorinta, imaginatia, visul sunt mai presus de intuneric. Daca ar avea creionul ar face din noapte zi, din apa foc, din rosu alb, din vis realitate. Dar se resemneaza. Astazi creionul nu vrea. Dar poate maine....Inchide din nou ochii, de fapt nici nu stie daca i-a deschis. Se va gandi la asta maine...

Se poate!

pentru ca se poate ma!...foaaaaaaarte frumos...oricine ar fi Irina, o vecina din blocul de vis-a-vis...trebuie sa se simta foarte bine acum...pentu ca pe strada din fata balconului meu scrie chiar acum asta...

...Bravo! la mai multi baieti din astia;))...

moment...

Un pahar de vin in fata si ciocolata nelipsita de pe birou, un caiet si un creion...un morman de foi stau de-o parte, nu mai desenez azi...Am in fata cea mai grea tema de pana acum, nu pentru ca e grea ci pentru ca e acum...eseu despre adevar...Cate as avea de spus acum despre adevar si totusi n-as spune nimic...nu stiu...nu vreau sa mai stiu nimic...Vreau doar sa scriu, sa scriu aici, sa-mi scriu tema, sa scriu o carte...o poveste...sa ma cufund in ea, sa ies din realitate si sa intru in lumea pe care sunt in stare s-o creez, sa scriu continuu, sa umplu foi, caiete, sa pierd notiunea timpului-oricum nu mi-a folosit niciodata-, sa ma pierd in cuvinte cu intelesuri doar pentru cativa, sa-mi vars furia intr-o foaie de caiet, sa uit, sa obosesc, sa ma sfarsesc odata cu povestea, sa-i dau tot ce am mai bun si-apoi sa cad...sa ma prinda zorii zilei cu creionul in mana...sa lesin in razele reci de iarna ale soarelui- ce-i pasa lui?- sa ramana doar paharul gol si creionul, singura mea arma impotriva lumii. Si-apoi sa ma trezesc...mai puternica, mai puternica decat oricand, mai curata, mai fericita, mai linistita...sa ma privesc in oglinda si sa fac cunostinta cu mine, sa ies afara, sa ma orbeasca soarele, sa-l sfidez si...sa merg inainte. Si-apoi sa rad...