duminica...

Cat esti de frumos duminica, Bucuresti! cu oamenii tai calmi de duminica, cu copiii tai, cu parcurile tale, cu strazile tale, cu linistea ta...de duminica.

E 10 dimineata si soarele nu e inca la ultimul etaj al cerului. Voi trece strada pentru ca aici e umbra si pe partea cealalta e soare. Vreau sa ma incalzeasca soarele. M-am trezit prost azi...m-am trezit captiva. Vreau sa ma plinb, gandea inchizand usa de la scara blocului. Am sa gasesc un parculet si-am sa ma opresc acolo. Cat e de frumos afara! Uite, batraneii aceia se plimba linistiti brat la brat. Oare voi ajunge si eu asa? Ah! ce parculet frumos, as putea sa ma opresc aici. Dar mai merg putin inainte, e atat de frumos, sunt atat de multi oameni, vreau sa-i vad pe toti. Da! mai merg putin si apoi ma intoc aici. Vai, baietelul acela e imbracat la fel ca tatal sau, imi amintesc de varul si unchiul meu. Asa mult imi place sa vad tatici cu baietei, sunt foarte draguti. Inca un parc, si mai frumos...am sa ma intorc aici. Cata lume se plimba ca si mine...cati oameni fara griji...sau poate doar le-au lasat acasa pentru cateva ore.
Isi continua drumul printre oamenii mult prea linistiti, pe strada mult prea linistita, prin orasul mult prea linistit petru a fi Bucuresti. Ce frumos e sa mergi fara sa trebuiasca sa ajungi undeva! Dar cand am ajuns aici? cat am mers...Parcul mare e pe partea cealalta a strazii. Azi travesrsez regulamentar. Nu ma grabesc. Cati copii! sa-i privesc cum imi zambesc e de ajuns ca sa fiu fericita. Vreau...vreau sa stau pe-o banca. Asa de bland e soarele...Uite aia! aia e buna!...mmmm sau poate nu. Inainteaza printre copaci, bancute si copii cu parinti, cu bunici...Aici! e perfect. Banca de la rascruce, daca tot nu ma pot hotari unde sa stau. Scoate cartea pe care o are intotdeauna in geanta. Citesc despre Bucurestiul vechi...cat poate fi de placuta coincidenta...
"Hai prinde-o! prinde masinuta!"
Isi ridica ochii din paginile cartii. Inca un tatic cu fiul sau, cat sunt de frumosi! Vai dar ce alearga copilul si ce frumos rade! Baietelul continua sa-si alerge masinuta cu telecomanda, rasetele se indeparteaza, ea se intoarce in vremea tramvaiului de lemn.
"Las-o! Nu e frumos sa atingi lucrurile altora!"
Buna! ii spune ea copilului care tocmai se prinsese de geanta sa. Tatal il indeparteaza: "O zi buna!" La fel! raspunde cu gandul departe. Ce frumos mi-a zambit, ce curat!
Ah! mi-e frig...de ce a venit norul ala? Continua sa citeasca. Haide! intoarce-te! Nu vreau sa plec acasa cu amintirea unui nor! Se ridica de pe banca si inainteaza....nu stie spre ce, probabil spre soare. Se opreste pe malul lacului. Am sa stau aici pana iese soarele...