duminica...

Cat esti de frumos duminica, Bucuresti! cu oamenii tai calmi de duminica, cu copiii tai, cu parcurile tale, cu strazile tale, cu linistea ta...de duminica.

E 10 dimineata si soarele nu e inca la ultimul etaj al cerului. Voi trece strada pentru ca aici e umbra si pe partea cealalta e soare. Vreau sa ma incalzeasca soarele. M-am trezit prost azi...m-am trezit captiva. Vreau sa ma plinb, gandea inchizand usa de la scara blocului. Am sa gasesc un parculet si-am sa ma opresc acolo. Cat e de frumos afara! Uite, batraneii aceia se plimba linistiti brat la brat. Oare voi ajunge si eu asa? Ah! ce parculet frumos, as putea sa ma opresc aici. Dar mai merg putin inainte, e atat de frumos, sunt atat de multi oameni, vreau sa-i vad pe toti. Da! mai merg putin si apoi ma intoc aici. Vai, baietelul acela e imbracat la fel ca tatal sau, imi amintesc de varul si unchiul meu. Asa mult imi place sa vad tatici cu baietei, sunt foarte draguti. Inca un parc, si mai frumos...am sa ma intorc aici. Cata lume se plimba ca si mine...cati oameni fara griji...sau poate doar le-au lasat acasa pentru cateva ore.
Isi continua drumul printre oamenii mult prea linistiti, pe strada mult prea linistita, prin orasul mult prea linistit petru a fi Bucuresti. Ce frumos e sa mergi fara sa trebuiasca sa ajungi undeva! Dar cand am ajuns aici? cat am mers...Parcul mare e pe partea cealalta a strazii. Azi travesrsez regulamentar. Nu ma grabesc. Cati copii! sa-i privesc cum imi zambesc e de ajuns ca sa fiu fericita. Vreau...vreau sa stau pe-o banca. Asa de bland e soarele...Uite aia! aia e buna!...mmmm sau poate nu. Inainteaza printre copaci, bancute si copii cu parinti, cu bunici...Aici! e perfect. Banca de la rascruce, daca tot nu ma pot hotari unde sa stau. Scoate cartea pe care o are intotdeauna in geanta. Citesc despre Bucurestiul vechi...cat poate fi de placuta coincidenta...
"Hai prinde-o! prinde masinuta!"
Isi ridica ochii din paginile cartii. Inca un tatic cu fiul sau, cat sunt de frumosi! Vai dar ce alearga copilul si ce frumos rade! Baietelul continua sa-si alerge masinuta cu telecomanda, rasetele se indeparteaza, ea se intoarce in vremea tramvaiului de lemn.
"Las-o! Nu e frumos sa atingi lucrurile altora!"
Buna! ii spune ea copilului care tocmai se prinsese de geanta sa. Tatal il indeparteaza: "O zi buna!" La fel! raspunde cu gandul departe. Ce frumos mi-a zambit, ce curat!
Ah! mi-e frig...de ce a venit norul ala? Continua sa citeasca. Haide! intoarce-te! Nu vreau sa plec acasa cu amintirea unui nor! Se ridica de pe banca si inainteaza....nu stie spre ce, probabil spre soare. Se opreste pe malul lacului. Am sa stau aici pana iese soarele...

pe dos...

...pentru ca azi beau vin alb si tin in mana un trandafir rosu.
Poate pentru ca e vineri 13...poate pentru ca mi-e somn mult prea devreme, poate pentru ca azi n-am fost cea scandaloasa si cea magnifica, am fost doar putin crizata...poate pentru ca azi am intarziat la o ora libera...poate pentru ca nu desenez, ci scriu azi...

Creionul ii fuge din mana...se ascunde sub foi si o lasa asa...goala...Fara el, fara el nu e nimic. Cartea de versuri e tot acolo, o deschide din cand in cand si citeste: "De e sens intr-asta e intors si ateu..." Da pagini la rand cu o viteza uimitoare, cauta ceva, un vers, o stare, un cuget care sa-i descrie sentimentul. Soarele nu mai e, se intuneca din ce in ce mai mult, nici luna, nici stele...doar negrul infinit al cerului. Isi intoarce privirea de la fereastra, nu-i place! Cauta printr-o mare de hartii creionul, si cauta, cauta...nimic. Azi mana s-a certat cu creionul, inima s-a certat cu mintea. Ea e singura, nu se cearta cu nimeni. Isi cauta inca in intuneric cel mai fidel prieten. Inchide ochii. Si-asa nu-i lumina, ochii sunt buni doar la lumina, isi spune atingand fiecare colt al camerei. Simte fiecare obiect. Atinge scaunul, masa...iar hartii...incearca in dulap, isi intinde mana pe-o etajera, au! uitase ca a pus acolo trandafirul alb, atat de iubit. Isi atinge degetul cu buzele, trece, ceva atat de frumos nu poate rani. Se intoarce la birou. De undeva, de afara, de departe patrunde o raza de lumina. In vapaia noptii vinul rosu din pahar e mult mai frumos. Langa el alte foi scrise, aruncate fara logica, nimic nu e logic la ea! isi pune capul pe birou si priveste lung, in zare; ea vede o zare, ce daca e noapte? dorinta, imaginatia, visul sunt mai presus de intuneric. Daca ar avea creionul ar face din noapte zi, din apa foc, din rosu alb, din vis realitate. Dar se resemneaza. Astazi creionul nu vrea. Dar poate maine....Inchide din nou ochii, de fapt nici nu stie daca i-a deschis. Se va gandi la asta maine...

Se poate!

pentru ca se poate ma!...foaaaaaaarte frumos...oricine ar fi Irina, o vecina din blocul de vis-a-vis...trebuie sa se simta foarte bine acum...pentu ca pe strada din fata balconului meu scrie chiar acum asta...

...Bravo! la mai multi baieti din astia;))...

moment...

Un pahar de vin in fata si ciocolata nelipsita de pe birou, un caiet si un creion...un morman de foi stau de-o parte, nu mai desenez azi...Am in fata cea mai grea tema de pana acum, nu pentru ca e grea ci pentru ca e acum...eseu despre adevar...Cate as avea de spus acum despre adevar si totusi n-as spune nimic...nu stiu...nu vreau sa mai stiu nimic...Vreau doar sa scriu, sa scriu aici, sa-mi scriu tema, sa scriu o carte...o poveste...sa ma cufund in ea, sa ies din realitate si sa intru in lumea pe care sunt in stare s-o creez, sa scriu continuu, sa umplu foi, caiete, sa pierd notiunea timpului-oricum nu mi-a folosit niciodata-, sa ma pierd in cuvinte cu intelesuri doar pentru cativa, sa-mi vars furia intr-o foaie de caiet, sa uit, sa obosesc, sa ma sfarsesc odata cu povestea, sa-i dau tot ce am mai bun si-apoi sa cad...sa ma prinda zorii zilei cu creionul in mana...sa lesin in razele reci de iarna ale soarelui- ce-i pasa lui?- sa ramana doar paharul gol si creionul, singura mea arma impotriva lumii. Si-apoi sa ma trezesc...mai puternica, mai puternica decat oricand, mai curata, mai fericita, mai linistita...sa ma privesc in oglinda si sa fac cunostinta cu mine, sa ies afara, sa ma orbeasca soarele, sa-l sfidez si...sa merg inainte. Si-apoi sa rad...

despre ideal...sau teza la romana

"Spune-mi ce sacrifici pentru idealul tau si-ti voi spune daca-l iubesti sau nu." spunea in "Reflectiile" sale Panait Istrati. Si bine graia...
La inceput e ideea, gandul, visul indepartat, dorinta indrazneata. Il vezi atat de mic intr-un colt al sufletului tau, ti-e teama de el, ti-e frica, dar el te cheama. Te auzi strigat cum nu te-ai mai auzit vreodata si incepi sa vrei. E idealul!
Cu cat creste speranta in interiorul tau, cu atat creste sacrificiul. Renunti la lucruri care-ti faceau candva cu ochiul, le vrei si acum, dar el e mai presus de tot. Sacrifici nopti, zile, somnul devine ceva ocazional, mananci doar ca sa supravietuiesti, dar, suprinzator, ai energie. Pentru ca te hranesti cu visul tau, idealul iti da putere, nimic nu mai conteaza. Il iubesti!
Alergi spre perfectiune, alergi spre el. Te vezi deja acolo, nu mai ai rabdare. Si totusi esti un amestec de sentimente, ti-e teama de esec, umbra nereusitei te uramreste si nu-ti da pace, dar lupti cu ea. Esti intr-o continua lupta dar fiecare secunda care trece iti da certitudinea ca vei reusi.
Inchizi cartea de pe noptiera si adormi fericit: "Visele inseamna munca!"(Paulo Coelho, "La raul Piedra am sezut si-am plans")

...surprinzator sau nu, am scris asta in teza la romana...de ce o pun aici? pentru ca imi place..si pentru ca pot!

vreau...

Ce-ai face daca ai mai avea o singura luna in care sa fii copil cat pentru 18 ani? Ai incerca sa cresti? Sa te "maturizezi"?[Doamne cat urasc acest cuvant, prin simpla lui rezonanta, prin tot ce aduce dupa el] Ai incerca sa-ti impachetezi toata copilaria intr-o cutie, sa scri pe ea "a fost odata" si s-o pui intr-un dulap? Ai privi in fata cu speranta? Sau in spate cu melancolia amintirilor placute si neplacute care ti-au tasut pana acum viata? Ai intreba pe cineva ce sa faci?
...sau pur si simplu ai face ceea ce simti?
Am o luna in care vreau sa vad, sa stiu, sa cred, sa caut si sa gasesc, sa alerg si sa ma opresc ca sa privesc, sa cant, sa ascult, sa visez si sa ma trezesc, sa ma intorc in vis, sa creez, sa beau si sa petrec, sa vorbesc, sa spun ce vreau, sa fac ce vreau...vreau...vreau sa ma plimb pe mijlocul drumului, sa ma claxoneze toti, sa tipe, sa tip si eu, sa rada, sa rad si eu...vreau sa rad, sa rad cu ei, sa rad de ei, sa rad fara ei, sa rad mult, cat ma tin puterile, si-apoi sa plang, sa plang ca un copil, sa plang curat...sa plang frumos. Vreau sa zambesc tuturor, sa vorbesc cu toti, sa-i cunosc pe toti, sa-mi zambeasca toti...si-apoi sa fug de tot....sa fug departe...
Am visat...se facea, in visul meu de copil, ca ma dadeam intr-un leagan asezat pe malul marii...si era frig, dar apa era calduta si picioarele-mi atingeau nisipul, si valurile spalau malul, spalau sufletul, spalau tot...si nu era lume la mare, era pustiu...si eu vorbeam, vorbeam cu ea...si-i spuneam despre mine...ii ascultam povestile...marea stie atat de multe, ne cunoaste pe toti...stie povestea fiecaruia...si-mi spunea lucruri frumoase...si era asa placut acolo, si cineva venea cu o patura spre mine, mi-a pus-o pe umeri, mi-a zambit, i-am zambit si eu si s-a indepartat...am ramas din nou singura, ba nu...cu marea...
...nu m-am trezit, n-am fost in stare...si nu ma voi trezi. Nu-i doar o luna...e o viata intreaga...acum abia se deschid portile...

doar inca unul...

...inca un post banal despre inca o zi banala din viata mea banala pe care m-am gandit sa-l scriu pentru ca:-?...pentru ca am eu chef si pentru ca ziua asta merita. Incepem cu...6 ore de somn...apoi poze poze poze:X...o clipa de epoca..."Recunoaste ca tu mai vrei o poza!"=))....well de ce nu?:-" nu cred ca ma voi satura vreodata de poze. In fine, la un momentdat chiar a trebuit sa dau rochia jos de pe mine si sa ma intorc in ziua de joi la liceul "Mihai Viteazul" si sa-mi continui sirul intamplarilor...aaa...nu, nu sirul[analizaaaaaa:-S:-S:((] sa-mi continui drumul prin...curtea scolii pana la info. Merita mentionate aici fraze ca: "acum se uita urat degeaba...mai bine se uita urat la boboaca de pe gard, nu la mine" si "pana la urma de ce sa ne uitam urat una la alta?...mai bine 'sa ne privim nesatios si dulce toata viata'"[filosofie de culoar, de fapt chiar de scara:-?]. A! sa nu uit...l-am vazut in sfarist!!!...ziaruuuuuuuuuu[cat am umblat dupa el:))]...hai ca nu m-am laudat chiar la toata lumea:-". Ziua absolut banala se continuie cu o ora de romana extrem de normala, una de chimie pentru sanatate si frumusete, ca deh! vrem sa fim mai sanatosi si mai frumosi, mai mult frumosi decat sanatosi dar fie:-J...pe fundal avem planuri de revelion si discutii despre camerele ascunse din liceu, nu stim unde sunt puse...asa ca ne riscam si injuram in continuare in stanga si-n dreapta:-?? Si tocmai cand ma luase o durere de cap la fel de banala si cand hotarasem ca nu vom ingrosa obrazul si de data asta mergand cu miloaga si ajunsesem la concluzia ca nimic nu ne mai poate scapa de data asta, Universul ne-a facut din nou cu ochiul: pana de curent:))=))...hai ma ca cineva acolo sus ne iubeshte:>...vezi de-asta e frumos sa inveti seara:))...Neavand lumina in laborator, nici pe hol, nici la 1, nici la parter n-am avut de ales decat sa plecam acasa...ieseau elevii ca shobolanii din liceu:))=)) ce sa-i faci daca generatia de azi se uita la prea multe filme de groaza[-(...eh..asta e..poate maine va fi lumina, ca e ziua lu' Mishu si tre sa mearga toate bine...iar e plin liceul de afishe peste afishe...sa vedem ce-o iesi maine...merem sa cascam gura deoarece am hotarat ca anul asta sa privim totul din afara, sau in spiritul temei "bresle si meserii" am ales meseria de musafiri pe la ceilalti:D...Dupa toate astea plus altele pe care nu le mentionez aici inchei postul banal de pe blogul asta pe care nu cred ca-l citeste careva si ziua cu "ce i-a apucat pe toti azi?"